finger nose

Putina civilizatie..

Nu-s io deloc, întruchiparea omului perfect, care respectă cu rigurozitate codul bunelor maniere, dar vreau să cred despre mine că am fost prezentă la orele de cei 7 ani de acasă, că mi-am luat notiţele necesare, pentru a mă mai uita de-a lungul vieţii peste ele când mi se pare că sunt pe punctul de a o face de cacao cu comportamentul în societate, între oameni, iar aşa mă ajut singură să mă redresez.

Dar există oameni care, în schimb, au fost absenţi nemotivaţi de la orele alea şi îi depistezi când intri după ei în baie şi vezi că n-au fost în stare să clătească vana după ei – şi te trezeşti că faci duş între firele lor de păr pubian înţepenite în neşte muci galbeni şi gelatinoşi, că nu aruncă un ochi pe pereţii WC-ului, după ce se cacă – să verifice dacă s-a dus toată minunea pe canal după ce au tras apa, nu se spală pe mâini după ce au fost la toaletă (în special bărbaţii), oameni care ţi se par că zbiară când vorbesc, plâţâie a lehamite când mestecă mâncarea, ş.a.m.d. Dar foarte rău mă enervează şi nu pot să îi înţeleg nicicum, acei oameni care îşi forează cu degetul mucoasa nazală în public, adică se scobesc în nas cu o nesimţire demnă de invidiat, îşi scot câcile şi având impresia că nimeni nu i-a obsevat, le rulează până se fac nişte mingiuţe, iar apoi se prefac că îşi trec mâna peste vreo suprafaţă ( o masă, un scaun, hainele propri, etcetera ) şi le lipesc sau mai simplu, le aruncă aşa cum arunci un chiştoc de ţigară.

Aveam problema asta cu un ex prieten de al meu. Era om fain în rest, n-am ce comenta. Când eram între oameni, când mi-era lumea mai dragă, mă întorceam către el şi-l prindeam că etalează o faţă tâmpă, cu privirea în gol şi degetul arătător era pe jumate băgat în nas… La un moment dat mă obişnuisem să îl lovesc uşor peste mâna cu pricina, ca să-l aduc la realitate, dar deja se învătase că nu suport asta la el şi când vroia să mă scoată din sărite, o făcea dinadins.

În urmă cu vreo lună, mă aflam în sala de aşteptare la cinema, stăteam la rând să îmi cumpăr popcorn. În faţa mea mai erau trei fete. Una dintre ele mi-a sărit în ochi. Avea părul ondulat, vopsit roşcat, înaltă, cu tenul imaculat, îmbrăcată într-o rochiţă de culoarea mărului verde, numai faină pentru contrastul cu culoarea părului, iar unghiuţele îi erau vopsite în roşu, dar false, adică avea tipsuri. Mă apropii puţin şi îmi dau seama că tipa n-are mai mult de vreo 15 ani… Mno, ce să mai zic, s-au schimbat generaţiile, însă fata asta chiar avea stil. Şi cum stăteam eu şi o admiram, iar ea vorbea de zor cu prietenele ei, se opreşte don’şoara brusc, se uită către tavan ( nu ştiu nici azi de ce), o văd cum îşi duce mâna spre nas, scoate degetul arătător şi-l încordează puţin şi în timp ce ochii mei strigau “Nuuu, te rog, nuuu…!”, îl introduce foarte relaxată în “trompeţică” şi începe să foreze după câci, ajutată, desigur, de unghiuţele-i false. Iar, ca şi când asta nu era de ajuns, îşi reia şi conversaţia cu amicele, fără nici o fărâmă de bun-simţ. Io am rămas stupefiată. Mă întrebam cum poate să facă lucurile astea două simultan, să vorbească şi să se scobească; şi cum dracu’ nu-i alunecă degetul ăla din nas în gură… Şi normal că, după ce şi-a încheiat ritualul, şi-a aruncat pe undeva “mingiuţele”, dar cred că doar eu am observat, că mi se părea că io-s singura ciudată de acolo care stă cu radarul după astfel de gesturi. Mi-a fost milă de ea, că m-am gândit că oricât de mişto arăta, un gest de genul o face să clacheze tragic. Şi mi-am mai amintit şi de copilăria mea, când fratele meu mai mare, ca să se răzbune pe mine când îl enervam, îşi întindea mucii pe mine, că ştia că numai aşa poate să-mi provoace o alergie…Deh, eram copii şi noi. Prostuţi.

În Ajunul Crăciunul, mă nimeresc prin oraş, la semafor. În spatele meu era un Jeep foarte fain, negru. Îl invidiam pe posesor că are aşa maşină pentru vremea grea ce era atunci. Şi hai să mă uit în oglinda retrovizoare…În maşina aia faină, stătea un domn la volan, aşa la vreo maxim 35 de ani, vorbea la telefon, părând foarte prins în discuţie şi… jumătate de deget îl avea înfipt în nas; fora cu atâta foc şi energie că puteam să observ de la distanţă cum i se unduiesc nările. Mi s-a făcut rău, l-am mai lăsat câteva secunde. Ş-apoi mă uit iară în oglinda retrovizoare şi nene al meu tot cu jumate de deget în nas e, doar că de data asta a schimbat nara…

Ce vreau eu să zic cu astea e că de multe ori ne credem mari şi tari şi “uite ce ţoală am pe mine, uite ce maşină mi-am tras, uite ce job am, uite ce casă am”, însă când vine vorba să ne stăpânim instinctele primare în public, o dăm în bară grav de tot. Şi aşa se anulează în ochii celorlalţi şi ţoala mea de firmă, bolidul, jobul super tare sau casa dotată cu jacuzzi…

cafeneaua-ganesha

Povestea ceainicului spusa intr-un decor oriental

Finalul de saptamana se apropie si vrei sa incepi weekendul intr-un mod relaxant, fiind inconjurat de apropiati intr-un decor care sa te rupa de ritmul cotidian. Nimic nu suna mai linistitor decat o seara tarzie intr-o ceainarie din centrul orasului. Si cum acest tip de localuri au impanzit orasul, e greu sa te decizi.

Cu toate acestea, exista o ceainarie Bucuresti ce pare rupta din cele 1001 povesti ale Seherezadei si care te imbie sa degusti un sortiment variat de ceaiuri si cafele, preparate in stil traditional. Bucuria unei experiente cu iz exotic devine cu atat mai interesanta, cu cat intreaga ambianta si tot decorul oriental te ajuta sa te desprinzi de stresul din fiecare zi si sa te relaxezi pe canapele cu perne multicolore.

Aburii de ceai invaluie incaperile in miresme condimentate, iar materialele orientale si catifeaua te invita sa te destinzi. O ceainarie Bucuresti care trateaza servirea ceaiului ca pe o arta. Dar te-ai intrebat vreodata despre ce ascund originile acestui ritual?

In China antica, fiecare instrument reprezenta un loc aparte in univers si era confectionat cu grija si devotament. Astfel, un ceainic presupunea o munca elaborata si o tehnologie care sa imbine utilul cu valorile estetice, obicei care s-a transmis pana in ziua de azi. De fapt, arta care sta la baza lucrarii unui ceainic presupune ca fiecare obiect sa fie realizat manual din piese individuale, urmand ca la final sa fie asamblat intr-un intreg. De asemenea, presupune un design care sa permita o intrebuintare usoara.

In procesul de creare a unui ceainic, textura lutului devine esentiala, deoarece trebuie sa aiba o compozitie flexibila, care sa se fie usor de modelat si care in acelasi timp sa fie destul de rigida, incat sa nu isi modifice forma. Proportiile sunt si ele un detaliu elementar, deoarece manerul trebuie sa corespunda unei anumite distante fata de de corpul ceainicului, iar gura acestuia sa ajute la turnarea continua a lichidului, fara sa se prelinga picaturi pe margine. Desi pare usor de zis, toate aceste principii sunt dificil de aplicat si poarta un rol crucial in realizarea unui ceainic functional.

In Europa, aceste obiecte de uz casnic ajung abia in secolul XVIII si sunt fabricate in Germania de catre Johann Bottger. Acesta a fost un chimist fascinat de misterele orientului si se decide sa studieze secretele portelanului din China. Asa, europenii ajung sa cunoasca tainele unui ritual ce va capata popularitate de-alungul timpului peste tot in lume.

Modelele de ceainic sunt variate si multe dintre acestea capata valoarea unor mici opere de arta, prin geometrii si linii bogate in culoare. De aceea, o vizita intr-o ceainarie din Bucuresti sau din orice alt oras al tarii trebuie sa simbolizeze participarea la dezvoltarea unei culturi. In acelasi timp, fiecare ceai pregatit si servit intr-un ceainic facut manual, incununeaza munca celui care a creat cu mainile sale aceasta minunatie a Orientului.

ruj rosu

Nu purta ruj rosu, daca nu te simti in stare

Azi mi-am amintit de o femeie, o lady – în adevăratul sens al cuvântului. Cred că puţine femei sau nici una, au reuşit să o întreacă la capitolul prezenţă, bun-gust şi atitudine. O frumuseţe la vârsta ei şi o mare cunoscătoare a codului bunelor maniere, zic asta pentru că îl aplica atât de firesc şi relaxat, încât îţi venea să crezi că s-a născut gata învăţată. A fost ultima lady pe care am întâlnit-o, că în ziua de azi mai întâlnesc doar wanna be ladies kitchoase din cale-afară, care folosesc în exces apelativul “Fatăăă!”… Da, ştiu că şi eu mai folosesc, dar pe cuvânt de onoare că e doar de dragul de a fi ironică.
Să revenim, deci, la a noastră lady. Avea obiceiul să iasă pe fereastră şi să privească trecătorii. Când treceam pe sub geamul ei ştiam că e lege să zic “Săru’mâna!”, că altfel mă zicea la mama şi era nasol. Şi niciodată, dar niciodată nu ieşea afară din casă fără să fie aranjată şi machiată. Până în ultimii ei ani de viaţă a avut grijă să îşi fardeze ochii şi să-şi ţină culoarea rujului (roşu) de pe buze impecabil. Ceea ce m-a impresionat foarte mult, a fost un sfat venit din partea ei. Spunea “să nu porţi ruj roşu, dacă nu te simţi destul de puternică sau dacă nu te simţi în stare pentru asta“. Şi mare dreptate avea.
Pot să număr pe degetele de la o mână de câte ori am avut curaj să port ruj roşu. Celelalte încercări au eşuat, pur şi simplu pentru că mi se părea că arăt ridicol şi mă făcea să mă stânjenesc. Fiindcă atunci când porţi ruj roşu şi te simţi ridicol sau n-ai dispoziţie pentru asta, fix lucrul acesta îl vei transmite (inconştient, desigur) şi celorlalţi. Aşa îmi explic eu de ce îmi vine să râd când mai văd o domnişorică “murdărită” cu roşu pe buze şi nu-mi vine alt cuvânt în minte decât “ţaţă”. Se ştie prea bine că rujul roşu, înainte de toate, provoacă la acţiune, excită, însufleţeşte, mobilizează, exprimă dorinţă şi erotism. Şi în acelaşi timp semnifică iritare şi agresivitate. Ca să poţi purta ruj de culoare roşie trebuie să ai o anumită atitudine. Rujul roşu exprimă o atitudine.

copil fumator

Copiii de azi

Când mă gândesc că într-o bună zi o să am şi eu copiii mei, mă îngrozesc. Există atâtea tentaţii în ziua de astăzi, încât e incredibil de greu  să îţi educi copilul, să-l faci să distingă binele de rău, să-l înveţi ce înseamnă excesul/moderaţia, iar “cei 7 ani de acasă” devine un subiect demodat, cu fiecare generaţie care trece. Sau, cel puţin, la concluzia asta am ajuns eu. Mai ales după episodul din acest weekend…

Deci, weekend. Timişoara. O zi de naştere. Un grătar în curte. Eu şi încă alţi 4-5 prieteni, stăteam la taclale  pe balansoarul din curte, într-un colţ luminat de soare, făcând abstracţie de rafalele de vânt. Până când monotonia ne-a fost întreruptă de un copil care a apărut pe partea cealaltă a gardului:

Ne daţi şi nouă mingea? şi în spatele lui mai apăruse încă un băiat.
Dar, nu e la noi mingea. E în grădina vecinului, mergeţi la el s-o cereţi.
Nu le-o cereţi voi pentru noi?
Mă, mergeţi la el şi cereţi-o, că nu vă face nimeni nimic!

Zis şi făcut, cei doi băieţi s-au conformat, au făcut înconjurul caselor, au mers la vecini şi şi-au recuperat mingea. Apoi, tot primul care a venit să recupereze mingea, a revenit la gard şi i-a zis încet unuia dintre cei din curte:

Nu-mi dai şi mie o ţigară?
Huh?
Pot să vin la voi în curte?
Hai!

Cât ai clipi, băiatul era deja la noi în curte. S-a dus direct şi s-a servit cu o ţigară din pachetul de pe masă. Apoi şi-a tras un scaun în faţa noastră, a scos o brichetă, şi-a aprins ţigara a lehamite, iar noi am rămas fără cuvinte. În câteva secunde a apărut şi mama lui. Băiatul a văzut-o venind şi a ascuns ţigara.

Andrei, vino înapoi! Nu vezi că tinerii se distrează? Nu-i deranja! Vino înapoi!
Dar ei mi-au permis să vin la ei în curte…
Atunci ia-l şi pe Deian cu tine (Deian fiind celălalt copil).

Mama s-a uitat la noi. Noi la ea. Şi ce era de făcut? Am dat din cap în semn de aprobare şi:

Staţi liniştită, avem grijă de ei…
Bine, dar, dacă vă deranjează să-i trimiteţi înapoi.
Da, da, du-te şi fă-i ceva de mâncare lui tata!
Andrei, să fiţi cuminţi!
Da, da. Du-te şi fă-i ceva de mâncare lui tata! ( această afirmaţie reprezentând al doilea moment în care noi am rămas fără cuvinte)

***

Şi câţi ani ai?
12.
De când fumezi?
De mult, îmi răspunse el arogant.
Nici eu nu pot zice că fumez de mult timp, având în vedere vârsta mea. Dar tu…
Din vară.
Dar, de ce fumezi?
N-aveţi nişte suc să-mi daţi?
….

Celălalt copil, Deian, se agita în jurul lui:

Andrei, nu mai fuma! Stinge ţigara! Te spun!
Lasă-mă în paceee! Îţi dau 300 de lei, numai să îţi ţii gura!
?!?!?

Nici n-a terminat bine prima ţigară, că s-a dus şi s-a servit cu alta. Copilul ăsta era studiu de caz pentru noi. Aşteptam cu sufletul la gură următoarele reacţii/gesturi ale lui. Dar, n-am mai apucat să vedem mare lucru, fiindcă, în dreptul casei se oprise o maşină. Iar Andrei a ştiut exact cum să adauge cireaşa pe tort:

– E tata, în p#*a mea, e TATA!!! sări de pe scaun agitat, neştiind încotro s-o ia.

Într-adevăr, era tatăl lui. Din dreapta coborâse şi maică-sa, căreia, în urmă cu 10 minute îi crăpă obrazul, când fiu-său, cel de 12 ani, o trimisese să gătească. L-au chemat pe Andrei la ei. Pe Deian l-au trimis acasă. Şi mai departe nu ştiu ce s-a întâmplat, dar sper că Andrei şi-a luat o mamă de bătaie ruptă din cer… nu și-a luat nimic. Nu-i el de vină. Vina e doar a părinților.

utilitatea-gazonului-sintetic

Utilitatea gazonului sintetic in ziua de astazi

Ce trebuie sa stii daca ai ales sa montezi un gazon artificial pe terenul de fotbal pe care il detii? In primul rand ce este de fapt gazonul? Este un amestec de fibre din materiale textile si latex, care sunt prinse intre ele si se monteaza pe terenul tau. Daca vrei ca aspectul lui sa ramana la fel ca la inceput, trebuie sa pastrezi suprafata lui mereu curata. In cazul in care se depune ceva pe ea, vino repede si curata.

Elimina toate acele obiecte nedorite, cum ar fi: bandajele, gunoaiele, mucurile de tigara, capace, ambalaje. De asemenea, nu ignora nici frunzele pentru ca ramase pe suprafata terenului ele se pot descompune si pot forma muschi.

Cum intretinem un gazon sintetic? Am stabilit inca de la inceput ca acesta trebuie curatat mereu, iar resturile trebuie indepartate cat mai repede. Aceasta procedura trebuie insa neaparat sa fie insotita si de altele, mai complexe, dar care vor contribui la succesul acestei actiuni.

Periaza-l la fiecare doua saptamanai si asigura-te ca toate firele sa fie indreptate. Daca te pasioneaza ingrijirea lui, poti face acest lucru si o data pe saptamana, insa nu este absolut necesar. N u te gandi sa il cureti dupa fiecare meci pentru ca nu este nevoie. In felul acesta, suprafata lui se va mentine intr-o stare perfecta, iar durata lui de viata va fi prelungita.

Dupa ce l-ai curatat, trebuie sa ii faci si aerarea. Daca vrei, aceasta actiune improspateaza produsul; ii face un backup. Astfel, vei impiedica intarirea suprafetei de joc si ii vei pastra flexibilitatea.

Acorda mai multa atentie suprafetelor de joc intens utilizate. Asigura-te ca acolo exista cantitatea necesara de granule sau nisip cuartos. Daca nu, vino si completeaza zona cu aceste materiale, pentru ca, in caz contrar, ele se vor deteriora in timp.

Pentru a completa cu granule sau nisip, trebuie sa te asiguri mai intai ca acestea sunt complet uscate. Procesul incepe cu perierea suprafetei in cauza, cu ajutorul unei perii cu dinti tari, care sa ridice firele de iarba. Cu ajutorul unui utilaj acestea sunt incorporate in lungime si sunt fixate acolo. Se vine din nou cu peria, care sa uniformizeze zona si sa ofere impresia ca nu exista nicio diferenta intre zona cu pricina si restul.

Verifica in mod constante zonele unde se face contactul dintre bucati. Asigura-te ca ele sa fie bine lipite. Daca remarci vreo problema, ia masuri din timp pentru ca, in caz contrar, risti sa distrugi intregul gazon.

Daca observi ca pe suprafata se depun muschi sau iarba, indeparteaza-le rapid. Daca le lasi in acest fel, vei distruge materialul, iar durata de viata se va reduce semnificativ.

Daca ai terenul in aer liber, pe timpul iernii fie cureti zapada constant, fie alegi sa aplici o plasa de protectie, care sa nu permita zapezii sa ajunga pe suprafata.

Asadar, tine minte ca atunci cand alegi sa iti cumperi un gazon pentru terenul tau de fotbal, trebuie sa ai in vedere si mentenanta lui. Nu il neglija si nu te culca pe o ureche. Cu cat esti mai atent si mai grijuliu, cu atat el va rezista mai mult, iar tu nu va trebui sa investesti intr-unul nou.

closer to the moon

Closer to the moon si Cinema City

Pe 7 martiea fost premiera în cinematografe a filmului Closer to the moon, de Nae Caranfil. Înainte cu o săptămână, am stat şi am aşteptat ca şi când să prind momentul în care apare la Cinema City Timişoara şi să fac repede rezervare. Am fost foarte dezamăgită, joi, când mi-am dat seama că filmul nu ajunge şi la Timişoara. Aveam, totuşi, o opţiune: să merg la Arad să-l văd. Ceea ce s-a şi întâmplat.

Practic, vineri seara, la ora 20:00, după o săptămână de lucru şi ore de somn insuficiente, m-am urcat în maşină şi m-am dus la Arad, adică vreo 90 de km dus-întors de condus, să văd filmul lui Caranfil. Tot vineri, înainte de film, mi-am postat nemulţumirea pe Facebook, am taguit Cinema City şi aştept şi în ziua de azi un răspuns. Alţii au făcut acelaşi lucru cu Cinema City Timişoara, dar fără niciun rezultat. Sunt doar curioasă: de ce nu au adus Closer to the moon şi în Timişoara, în ziua premierei? Nu prea-mi pot explica tăcerea asta a lor. Nu au un om pe social media? Mi-a părut rău să găsesc în Arad un cinematograf imens, dar gol. Să nu mai zic că la film am fost maxim 20 de oameni în sală. Dacă îl aduceau şi la Timişoara, lucrurile stăteau altfel, cu siguranţă.

În altă ordine de idei, filmul a făcut să merite drumul până în oraşul vecin. Auzisem numai de bine despre Closer to the moon şi pot spune că mi-a întrecut aşteptările. Prin 2006, apăruse la Jurnalul Naţional, dacă-mi amintesc corect, o ediţie specială dedicată marelui jaf din 1959, pe care am citit-o pe nerăsuflate, atât de mult mi-a plăcut. Nu-mi imaginam pe atunci că ar putea să-i treacă cuiva prin gând ideea de a ecraniza povestea.

apartament timisoara

Cel mai frumos apartament din Timisoara

Acum, când, spre fericirea mea, am găsit locul visat în care să mă mut, vreau să vă povestesc despre alt apartament pe care m-am dus să-l văd la începutul acestei săptămâni. Era vorba despre 3 camere, direct prin proprietar, dintr-o zonă ultracentrală şi pentru care apartament, cineva şi-a dat garanţia că e totul nou, igienizat, fără mobilă comunistă, utilat complet, ş.a.m.d. Din descrieri, mi-am zis că e apartamentul ideal. DAR…

Am ajuns (eu şi prietenul) în faţa blocului cutare, am sunat proprietarul, ne-a spus ce să formăm la interfon, am intrat în casa scării. Ce să zic, deja avea un plus din partea mea, casa scării fiind curată, luminoasă, fără mirosuri tipice de canalizare. Şi tot urcând scările, am observat că cimentul de pe jos se schimbase brusc cu un mozaic de culoare verde crud, cam cum arată cel de pe terasele cu scaune de fier, din parcările pentru tirişti. După care am auzit o voce groasă de bărbat, care era a proprietarului… Oh, wait, mozaicul ăla verde era pe jos, în holul apartamentului. Deci, noi intraserăm înăuntru, deşi nu ne-am dat seama, fiindcă holul apartamentului arăta ca o prelungire a casei scării.  În fine.

Nenea proprietarul, zâmbitor şi asudat, ne-a salutat călduros şi apoi a început să ne prezinte magnificul apartament. Dar asta după ce ne-a explicat prezenţa arabului/africanului din bucătărie, care-şi chema taxi, să meargă la aeroport. Aşadar, acolo locuiseră trei studenţi străini de la Medicină. Şi mergând din cameră în cameră, am simţit că mi se întoarce stomacul pe dos. Era DOAR mobilă veche, am văzut şi un fotoliu pus pe o masă (???), paturi nefăcute cu ceaceafuri crem, nu albe, covoare persane bătătorite. Aproape că mă aşteptam să găsesc pe vreun perete şi Răpirea din Serai.

Băile, două la număr, erau incredibil de jegoase. Pe fundul căzii era ceva negru, de semăna cu pământ. Însă, numai pământ nu era. Bucătăria, n-am cuvinte! Frigiderul, foarte vechi, ticsit cu abţibilde cu fotbalişti… Şi cu toate astea, noi ne păstram zâmbetele pe buze şi aprobam tot ce zicea nenea proprietarul, aşteptând în zadar secunda în care el să se uite în altă parte şi noi să fugim pe uşă, mâncând pământul.

E un apartament foarte spaţios, după cum vedeţi, ne spunea proprietarul.

Şi pe care-l poţi folosi drept decor pentru un film horror, corect!  îi răspundeam eu, în gând.

În baia asta lipsesc câteva bucăţi de faianţă, dar, e ok. Mai trebuie schimbat doar becul ars, continuă el.

Sau poate că trebuie schimbat totul în băi, cu tot cu faianţă, grupuri sanitare, ţevi, mno, vorbea răutatea în mine.

Au stat băieţii ăstia trei aici şi au devastat totul, spune el, pentru prima dată, vizibil jenat de mizeria ce trona în apartament. După care ne-a dat “lovitura de graţie”:

Eu vă spun, un aşa apartament nu mai găsiţi niciunde în oraş! E cel mai frumos apartament din Timişoara! Vă dau cuvântul meu!

Ne-am uitat lung unul la altul. Era clar, eram la capătul răbdărilor. Dacă mai stăteam acolo vreun minut în plus, leşinam. De rău şi de râs.

Bine. Păi, revenim cu un telefon. Vă mulţumim şi să ne scuzaţi pentru deranj!

Nu, nu! Nu face nimic. Ştiţi, eu aş vrea să şi vând apartamentul ăsta, zicea el în timp ce noi deja eram în casa scării.

Am înţeles. Ne hotărâm şi vă sunăm să văd dăm răspunsul, ÎN CAZUL ÎN CARE O SĂ ÎL ÎNCHIRIEM,i-am strigat noi în timp ce grăbeam pasul.

Accept şi prima casă! au fost ultimele cuvinte grăite de nenea proprietarul.

curatarea-laptopului-de-praf

Unde imi curat laptopul de praf?

Daca ti-ai cumparat laptopul de un an sau doi, exista posibilitatea ca el sa fie deja plin de praf. Este adevarat si demonstrat faptul ca daca folosesti un cooler, poti impiedica praful sa se depuna. La un moment dat insa tot va trebui sa mergi cu el la curatat. Cauta un service laptop specializat, care iti va curata laptop-ul in cateva minute.

Curatare praf laptopNu face tu asta acasa pentru ca cele mai multe dispozitive, in special cele noi, sunt facute in asa fel incat sa nu poata fi deschise de utilizatorul direct. Cu calculatoarele nu era asa. Le puteai deschide de fiecare data cand aveai nevoie, si puteai pur si simplu sa sufli praful de pe piese, sa pui capacul la lor si treaba era terminata.

Daca mergi cu dispozitivul tau la un service specializat, reprezentantii de acolo vor stii cum sa il desfaca si ce anume sa faca pentru a duce la bun sfarsit misiunea. Indepartarea prafului se va face cu ajutorul unui spray de mici dimensiuni, cu aer comprimat, care pur si simplu va sufla praful afara. In cazul in care aerul este suflat prea tare si ventilatorul sa invarte la maxim, exista riscul sa fie distrus. Iata inca un motiv in plus pentru care sa nu faci acest lucru acasa.

Spray-ul este pulverizat din mai multe unghiuri, pentru ca nu se poate ajunge in toate coltisoarele pulverizand doar dintr-o parte. Daca faceai acest lucru acasa, erai tentat sa absorbi tot praful cu aspiratorul, asa-i? Cea mai mare greseala. Daca mergi la un service laptop, echipa de profesionisti are toate accesoriile necesare pentru a-ti face laptopul sa straluceasca.

Pasi pentru curatare

Procesul de curatare, efectuat intr-un service profesionist implica testarea temperaturii la care functioneaza, demontarea sistemului de racire; curatarea ventilatorului si a celorlalte piese din interior (cu spray cu aer comprimat, ulei special si pensula de mici dimensiuni); curatarea pastei sau inlocuirea ei in functie de caz; montarea sistemului de racire.

De ce sa nu-mi curat laptopul acasa?

Din punct de vedere obiectiv, oricine poate realiza acest proces. Nu ai nevoie de doua facultati pentru a te prinde cum trebuie sa iti cureti laptopul. Prima si cea mai mare problema este insa reprezentata de faptul ca cele mai noi dispozitive nu sunt prevazute cu un sistem de prindere normal, obisnuit, astfel ca iti va lua ceva timp pana te vei prinde cum se desface capacul din spate.

Trebuie sa acorzi o atentie deosebita pentru ca trebuie sa cureti fiecare paleta a ventilatorului. Dupa ce aplici spray-ul cu aer comprimat trebuie sa vii pe fiecare lamela cu un obiect subtire, care sa curete praful. Nu dispui insa de accesoriile necesare pentru ducerea la bun sfarsit a acestei misiuni.

Mai mult, cu banii pe care ii investesti in acel spray si in uleiul pentru piese, mergi la un service laptop specializat si iti rezolva problema imediat. Mai mult, tu nu ai capacitatea tehnica de a inlocui pasta, astfel ca dupa indelungi sedinte de curatare a prafului, vei constata ca tot trebuie sa mergi la specialist pentru a-ti inlocui pasta.

De ce sa pierzi timp si bani pentru o activitate pe care o poate face o persoana specializata? Pretul pentru un astfel de serviciu este accesibil oricui.

activia

Bifidus ActiRegularis – cea mai simpla explicatie

Într-o vreme se zvonea prin interneţi că Activia de la Danone conţine o bacterie ce se găseşte în fecale animale. Ca în multe alte cazuri în care populaţia nu e îndeajuns de  informată şi documentată (şi nici nu se face vreun efort în acest sens), s-a produs o confuzie şi, desigur, o mare isterie.

În documentul ştiinţific Genomic Insights into Bifidobacteria, publicat sub egida Societăţii academice ştiinţifice American Society for Microbiology, se atestă că Bifidobacterium lactis DN-173 010/CNCM I-2494, tulpină selecţionată şi utilizată de Danone în Activiaeste naturală şi a fost izolată pentru prima dată de cercetătorii Danone in anul 1985 dintr-un produs lactat fermentat.

Folosirea fermenţilor pentru producerea unor alimente datează încă din anul 10.000 înainte de Hristos. Acestia au fost descrişi intr-o lucrare ştiinţifică pentru prima dată în anul 1908, de savantul rus Elie Metchnikoff. Acesta a observat o speranţă de viaţă crescută la poporul bulgar care, datorită consumului de produse lactate fermentate – iaurt, avea la acea vreme cele mai multe persoane cu vârste de 100 de ani. Bacteriile aparţinând speciilor Lactobacili si Bifidobacterii sunt recunoscute pe baza doveziilor ştiinţifice ca fiind sigure pentru consum.  Bacteriile din genul bifidobacterium au fost descoperite în anul 1899, de către Institutul Pasteur din Paris, şi studiate de Tissier, in 1906.

Explicaţia propriu-zisă: Bifidus ActiRegularis/Bifidus Essensis din Activia de la Danone, nu este altceva decât subspecia bacteriei bifidobacterium animalis, animalis subs. lactis, care are ca origine iaurtul. Confuzia s-a produs în momentul în care nişte oameni plictisiţi au ignorat cea de-a doua tulpină (cea selecţionată din iaurt), susţinând că Bifidus Essensis este o bacterie selecţionată din fecale animale, animalis subs. animalis – care e cu totul altceva! Aşadar, textul care circulă în mediul online nu are nimic de a face cu dovezile ştiinţifice validate de mediul academic.

zambesc fara motiv

Oameni care-ti zambesc fara un motiv anume

Aşa sunt catalanii din Barcelona, zâmbitori. Mai există un lucru, cică, şi în cultura lor: dacă te salută, trebuie neapărat să răspunzi la salut cu un zâmbet foarte călduros şi prietenos. Altfel îi jigneşti. Sau ceva de genul ăsta.

Prin urmare, am fost numai un zâmbet pe toată durata mini-vacanţei la Barcelona. Am zâmbit sincer şi m-am simţit extraordinar acolo. Oraşul e superb, extraordinar.

Timp de trei zile am fost numai pe drumuri. Am văzut (în ordinea locurilor vizitate) Camp Nou, Tibidabo, Temple de Sagrat Cor, La Rambla, Port Vell, Maremagnum, Mirador de Colón, Sagrada Familia, Muzeul Sagrada Familia, Parc Güell, casa muzeu în care a locuit Gaudi din Parcul Güell,  Passeig de Lluís Companys,Passeig de Sant Joan, Arcul de Triumf, Estació de França, Barceloneta, replica Burj al Arab din Barcelona, Montjuïc (şi Castelul Montjuïc), Muzeul Naţional de Artă al Cataloniei. Ba chiar am prins, din întâmplare, şi un ditai party în aer liber din cadrul Festivalului Gay Pride 2013 şi un festival de muzică în mijlocul drumului, cum ar veni. Sper că nu mi-a scăpat ceva.

Să mă iertaţi acum, dar vă povestesc mai în detaliu despre locurile vizitate când îmi revin, fiindcă ne-am întors azi-dimineaţă pe la 5-6 din Spania şi mă simt de parcă m-ar fi bătut cineva. Plus că îmi lipseşte teribil briza mării…