Peste 13 mii de tone de lapte au fost retrase de pe piaţă

lapte

Peste 13 mii de tone de lapte au fost retrase de pe piaţă, întrucât conţinea o substanţă cu efect cancerigen. Ministrul agriculturii, Daniel Constantin, a precizat că au apărut două cazuri de lapte contaminat cu aflatoxină – unul la o fermă românească, iar cel de-al doilea la un lot importat din Ungaria. El a subliniat, însă, că s-au luat toate măsurile necesare şi, în acest moment, nu mai există nici un pericol pentru sănătatea populaţiei.

Daniel Constantin: O analiză s-a identificat ca fiind pozitivă pe zona aflatoxină. Ca atare, toate produsele respective deja au fost retrase de pe piaţă. Din păcate, are un efect cancerigen şi, de aceea, este o alertă pe care am declanşat-o, astfel încât să nu fie un pericol pentru sănătatea umană, dar acest efect, din câte înţeleg, se manifestă într-un consum ceva mai mare şi pe o perioadă îndelungată, ceea ce nu este cazul. În continuare, vom face controale, astfel încât să ne asigurăm că tot ceea ce se consumă nu reprezintă un pericol pentru sănătatea publică.

Inspectorii sanitar-veterinari desfăşoară controale extinse, la nivel naţional, iar primele rezultate ale analizelor sunt aşteptate mâine.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *