Liturghie în memoria victimelor accidentului din Rusia, la Catedrala Sfântul Iosif din Bucuresti

catedrala Sf. Iosif

La Catedrala Sfântul Iosif din Capitală s-a ţinut o liturghie în memoria victimelor accidentului din Rusia în care şi-a pierdut viaţa şi preşedintele polonez, Lech Kaczynski. La slujbă a participat şi preşedintele Traian Băsescu, însoţit de prima doamnă, Maria Băsescu. Au mai participat miniştrii de Externe şi al Muncii, consilieri prezidenţiali, precum şi ambasadorii Poloniei, Statelor Unite şi Elveţiei. Biserica Catolică din România, prin Arhiepiscopia romano-catolică de Bucureşti, şi-a exprimat solidaritatea cu poporul polonez în aceste momente tragice. Un al doilea moment consacrat rugăciunii va avea loc diseară la ora 19:30, înaintea concertului de inaugurare a orgii restaurate a Catedralei Sfântul Iosif.