Sorin Oprescu vrea ca Centrul Istoric vechi să arate ca Viena sau Paris

centrul vechi Bucuresti

Dacă alegeţi să rămâneţi în ţară, în Bucureşti, de exemplu, trebuie să ştiţi că primarul Sorin Oprescu vrea ca Centrul Istoric vechi să arate ca Viena sau Paris, fără grătare şi mici pe aceste străzi. Terasele trebuie să fie deschise tot anul, iar mobilierul să fie la fel şi de aceeaşi culoare în toate spaţiile.

Mesele şi scaunele de pe terasele din Centrul Istoric trebuie să fie similare, fie albe, bej sau maro şi să fie multe aranjamente cu flori naturale. Pe aceste străduţe pietonale nu va fi muzică şi nu se vor face mici, sunt concluziile întâlnirii primarului general cu patronii de terase. De asemenea, nu vom mai vedea rufe la uscat pe balcoane, dar nici aparate de aer condiţionat la geamurile clădirilor din zonă. Patronii mai vor un centru medical şi unul pentru stingerea incendiilor, maşini de gunoi speciale, dar şi poliţie care să patruleze continuu, dar nu obsesiv. Toate aceste reguli ar putea fi adoptate în zilele următoare. Primarul general recunoaşte că una dintre marile probleme ale zonei este cea legată de faţadele clădirilor, dar sunt şi probleme legate de revendicări. În prezent, încă se lucrează pe unele străzi din Centrul Istoric, dar lucrările ar trebui finalizate până la sfârşitul anului, zona fiind una pietonală.